Atât experiențele traumatice din trecut, cât și perioadele dificile din viața de zi cu zi pot avea un impact de durată asupra sănătății noastre fizice și mentale, ajungând să ne afecteze capacitatea de ne a gestiona emoțiile, precum și relațiile cu cei din jur și cu noi înșine.
Psihologii se referă la această dificultate sau incapacitate ca fiind o „dereglare emoțională”.
Dereglarea emoțională poate, uneori, să ia forma unor schimbări bruște de stare, fie că te simți brusc extrem de panicat, trist sau poate furios. Alteori, emoțiile pot deveni copleșitoare și e posibil ca frica să te blocheze să acționezi sau furia să te împiedice să ai grijă de relațiile tale. Pe de altă parte, dereglarea emoțională se poate manifesta și ca un sentiment de gol, de deconectare, care duce la o dificultate de a trăi sau de a exprima emoții.
Dacă ți se pare dificil să îți gestionezi emoțiile sau dacă observi că simți furie, vină, frică, rușine sau alte sentimente negative puternice la tot pasul, există posibilitatea ca o dereglare emoțională să fie în spatele acestor trăiri.
Ceea ce este foarte important să știi este că gestionarea emoțiilor nu este o abilitate cu care te naști, ci una care se dobândește.
În mod normal, mediul în care creștem și persoanele din jurul nostru sunt cele care ne învață cum să gestionăm emoțiile. În unele situații, când ne uităm mai atent la ceea ce am învățat, putem descoperi obiceiuri și mecanisme care mai degrabă ne împiedică (sau chiar ne blochează) capacitatea de a gestiona emoțiile.
Cu toate astea, nu e niciodată prea târziu. Și tu poți să îți cunoști, înțelegi și gestionezi emoțiile pentru a-ți construi echilibrul interior și a trăi o viață mai bună!
Cuprins
ToggleDezechilibrul emoțional este definit ca dificultatea sau inabilitatea de a regla răspunsurile emoționale. Mai exact, o persoană care nu își poate gestiona emoțiile se poate simți deseori copleșită de sentimente negative puternice precum furie, frică, tristețe, vină sau rușine sau poate avea dificultăți în a gestiona situațiile stresante.
Reducerea semnificativa a capacității de concentrare.
Relațiile devin instabile și greu de gestionat
Scade încrederea și stima de sine
Scade semnificativ capacitatea de a funcționa normal
Traumele din copilărie precum violența domestică, abuzul sau neglijarea emoțională pot avea un impact negativ asupra sistemului nervos central, iar efectele pot continua chiar și atunci când aceste evenimente iau sfârșit, uneori pe tot parcursul vieții
Situațiile stresante pot pune presiune pe echilibrul nostru interior și, în special în cazurile în care continuă pe un termen mediu sau lung, pot duce la burnout și la dificultăți în procesarea și reglarea emoțiilor
Mediul de familie sau mediul fizic pot afecta sănătatea fizică și mintală și capacitatea unei persoane de a gestiona emoțiile
Afecțiunile tiroidiene pot cauza, pe lângă simptome fizice, și simptome emoționale sau psihice precum schimbări de dispoziție rapide și imprevizibile, anxietate, depresie sau insomnie, care pot afecta direct sau indirect abilitatea de reglare a emoțiilor
Capacitatea de a regla intensitatea emoțiilor poate fi influențată și de factori de ordin genetic
Afecțiunile precum anxietatea, ADHD sau tulburarea de personalitate borderline afectează felul în care funcționează creierul și pot cauza dificultăți în reglarea emoțiilor
O lovitură la cap poate influența felul în care o persoană procesează emoțiile
Semnele unui dezechilibru emoțional (inclusiv în cazurile în care o persoană suferă de tulburare de personalitate borderline sau de tulburare afectivă bipolară, burnout, traumă coplexă, PTSD, ADHD, depresie sau anxietate) includ trăsături emoționale, dar și altfel de manifestări precum:
Găsești pe site cursuri inspirate din terapia ACT, DBT și mindfuless construite special pentru gestionarea emoțiilor dificile.
Terapia DBT este una dintre cele mai eficiente metode de terapie în cazul persoanele cu dereglări emoționale severe (tulburarea personalitate borderline, stres posttraumatic etc). Dar și alte metode de terapie au eficiență (schema therapy, terapia bază pe mentalizare etC)
Așa cum este EMDR, somatic therapy și Mindfulness.
Cabinet psihoterapie adulti si adolescenti
Adresa cabinet psiholog: București, strada Erou Ion Călin 20, sector 2
Telefon: 0722 724 585
E-mail:psi.ancateodor@gmail.com
© Copyright 2024 | anca-raducan.ro | Toate drepturile rezervate