CUM E SA LUCREZI CU MINE IN TERAPIE?
Aici o să afli despre rezultatele pe care le obțin clienții mei, despre valorile după care mă ghidez, despre abordarea față de clienți și problemele lor, și despre ce este diferit în abordarea mea față de ceilalți profesioniști din domeniu.
REZULTATE LA CARE TE POTI ASTEPTA
Atunci când lucrezi cu mine așteaptă-te să obții rezultatele dorite și ca acestea să devină durabile. Mai exact:
Tiparele tale emoționale, cognitive și de comportament – cum sunt tendința de a țipa sau a-ți pedepsi copilul, evitarea situațiilor care îți trezesc anxietatea (ex.: contactul social sau singurătatea), mâncatul compulsiv sau autovătămarea – vor deveni parte din trecut.
Gândurile suicidare și impulsurile sau tentativele de suicid se vor reduce semnificativ, atât în frecvență cât și în intensitate.
Vei observa că vei fi mai puțin furios iar intensitatea emoției va fi mai scăzută. Tendinta de a fi suspicios va scădea, iar depresia și anxietatea vor fi și ele reduse. Vei începe să te simți confortabil în situații sociale și relațiile cu cei apropiați se vor îmbunătăți.
Va scădea tendința de a reacționa la situații declanșatoare (ex: foamea, stresul, abordarea unui subiect sensibil, oboseala etc), iar în momentele de criză vei putea fi mai conștient de emoțiile și gândurile tale. Prin urmare, supărarea și frustrarea vor dura mai puțin. Astfel vei deveni mai rezilient emoțional.
| Prin procesul psihoterapeutic, nu numai că vei dezvolta abilități mai bune de supraviețuire, ci îți vei crea o viață care merită trăită și prețuită. |
CREDINTELE SI VALORILE MELE
Mă inspir în ceea cea ce fac din multe discipline, scriitori și practicieni: John Norcross, Jon Kabat Zinn, Carl Rogers, Marsha Linehan (a dezvolta DBT), Scott Miller, Windy Dryden dar și din relațiile cu colegii cu care am lucrat de-a lungul timpului.
Abordarea terapeutică care te va ajuta să afli cum lucrez este o impletire între mai multe metode: cognitiv-comportamentală, dialectic-comportamentală, experiențială, sistemică și mindfulness.
Modul meu de a lucra oferă în mod esențial o abordare practică, în cadrul unor angajamente clare, care se bazează pe premisa că deși, la origine, multe dintre probleme emoționale nu au fost create de tine, stă în puterea ta să le rezolvi.
| Nu cred în eficiența participării la sesiunile de terapie doar pentru a veni și împărtăși gândurile și sentimentele tale analizând la nesfârșit amintirile din trecut. |
Pentru mine, terapia înseamnă să oferi o hartă sau o trusă de instrumentele pentru o viață mai bună. Este despre rezultate tangibile, despre a stabili și a face progrese pentru a atinge scopuri – fie că scopul este să renunți la fumat, să obții un job, să devii mai empatic cu copilul sau să nu îți faci rău singur.
Mă concentrez pe dezvoltarea de abilități ca să te ajut să schimbi acele aspecte ale vieții tale care îți provoacă durere și stres – să recâștigi controlul pe propria-ți minte, pe emoții și pe comportament.
Cheia pentru succesul în tot ceea ce facem împreună este o conexiune puternică intre noi, bazată pe sinceritate și încredere. Din cauza severități și intensității problemelor pe care le au unii clienți, așa cum vei afla din studiile de caz, de multe ori este nevoie să fim foarte creativi, și să încercăm lucruri care sunt un pic diferite de cum ai fost obișnuit. Ca terapia să funcționeze, trebuie să construim o alianță terapeutică puternică, având deschidere și încredere unul în celălalt.
Nu privesc problemele pe care le au clienții mei din perspectivă medicală, ci mai degrabă le văd ca fiind niste vulnerabilități biologice și psihologice. Acestea sunt niște probleme ce te fac să simți că viața este difcilă și care au soluții pe care încă nu le-ai găsit – din lipsa de abilități.
ABORDAREA MEA
Lucrez într-un mod foarte structurat. Fiecare sesiune începe cu „o agendă” pe care o stabilim împreună și se termină printr-o evaluare a demersului făcut.
Temele sunt o parte importantă a modului în care lucrez. Consider că acesta este cel mai bun mod de a consolida și a spori învățarea. Totodată, te încurajează să devii propriul tău terapeut; un expert al propriei ființe.
Cabinetul meu este un spațiu primitor, oferă siguranță și tot ceea ce este discutat acolo rămâne confidențial.
Munca mea ca psihoterapeut este acreditată de Colegiul Psihologilor din România și respectă standardele de etică.
În multe situații lucrez cu clienți cărora le fac evaluarea inițială, însă, atunci când este necesar și posibil, prefer să fie văzuți mai întâi de un medic psihiatru. Doar psihiatri pot oferi un diagnostic oficial și pot prescrie medicamente.
Când clienții trec printr-un moment de criză, sunt disponibilă pe Skype sau la telefon pentru o sesiune scurtă de coaching (10 minute) concentrată pe abilități și soluții. De asemenea, pot fi contactată și pe e-mail unde răspund în cel mai scurt timp posibil.
Sesiunile de terapie pot fi ținute și pe Skype pentru clienții care nu au cum să vină la cabinet. Află despre condiții de lucru prin Skype.
CE MA FACE DIFERITA?
Când cauți un terapeut, sunt șanse mai mari să dai peste un life coach, un consultant în parenting, un instructor sau maestru spiritual decât un psihoterapeut cu pregătire.
Ce mă face pe mine să fiu diferită este abordarea mea construită din împletirea mai multor metode terapeutice și specializarea în tratarea tulburărilor de personalitate, în special tulburarea de personalitate borderline. Aceast cocktail de tehnici și metode îmi permite să tratez o plajă largă de probleme și să ofer ghidaj multor persoane care îmi solicită ajutorul.
Unul dintre lucrurile pe care oamenii cu care lucrez mi le spun este că întotdeauna reușesc să ajung repede la miezul problemei. Ajungând de timpuriu la un nivel crescut de conștientizare, reprezintă un beneficiu atât pentru client cât și pentru terapeut, și de obicei construiește calea către progres și îmbunătățire.
EXPERIENȚA CLIENȚILOR
Poți afla ce spun clienții mei despre experiența avută în terapie făcând clic aici.
Așadar, acum știi mai multe despre rezultatele la care te poți aștepta lucrând cu mine și despre filozofia care stă în spatele abordării mele în lucrul cu clienții. Mai departe, poti să citești despre „ce ofer” pentru a afla mai multe despre programele specifice pe care le ofer.