A pornit cu o prezentare despre „cât se poate de simplu despre trauma complexă” oferită de Diana Vasile, președintele ISTT, care a făcut o incursiune în istoria (ne)tratării traumei în țara noastră. A fost un scurt duș cu apă rece. De ce?
Iată câteva informații notate de la fața locului:
- În 1966 interzicerea avorturilor și limitarea contracepției; construirea unor instituții mari pentru copiii abandonați; în familii apar mulți copii nedoriți; bătaia era metoda predilectă/de disciplinare;
- 1990 se reiau specializările de asistență socială și psihologie (până atunci interzise); se permite avortul; 1 milion de avorturi; 26,9 mortalitate infantilă;
- 2017 legislație mult îmbunătățită; 7,1 mortalitate infantilă;
Definiția traumei
Experienta personală de splitare din pricina factorilor situaționali amenințători care copleșesc posiblilitățile personale de autoreglare, provocând sentimente profunde de neputință, teamă, vulnerabilitate fără protecție care duce la o deteriorare de lungă durată a vitalității, identității și capacității de autoreglare. (D.Vasile)
Fazele prin care trece o persoană traumatizată în terapie:
Faza 1: înțeleg ce mi se întâmplă, mă ocup de mine, mă simt mai bine, mă descurc cu viața mea. Sunt în siguranță și cineva mă ajută.
Faza 2: trebuie să merg mai în profunzime. Nu sunt nebun, sunt traumatizat.
Faza 3: mă pot exprima, mă pot conecta cu alții. Pot avea succes împreună cu alții, viața poate fi frumoasă și merită trăită.
A urmat unul dintre subiectele cele mai așteptate ale conferinței – recuperarea din traumă prin EMDR (eye movement desensitization and reprocessing ) cu AD de Jongh, psiholog clinician și profesor la catedra de Tulburări de Anxietate și Comportamentale din Amsterdam.
Și ulterior, Carolijn Roos tot psihoterapeut olandez, a continuat să ne povestească despre intervenții cu EMDR în terapia cu copii mici chiar și de doi ani.
Pentru început am primit o clarificare utilă.
Ce este trauma complexă: expunerea la evenimente traumatizante interpersonale, pe îndelung, repetat și cu impact sever.
Ce este PTSD (tulburarea de stres posttraumatic) complex: toate simptomele de la PTSD din DSM plus încă trei simptome – dificultatea de a gestiona emoțiile, dereglarea abilităților relaționale, o gândire negativă.
Dar ce înseamnă PTSD (simplu)?
PTSD implică un set de simptome care apar în urma unui eveniment (sau mai multe) traumatic. Aceste simptome includ: evitarea, amintiri intruzive și dereglarea emoțională. Se dezvoltă la ceva timp după evenimentul traumatic. De exemplu, este întâlnit la victimele războaielor, victimele unui viol sau la dezastre naturale. Persoanele cu PTSD adesea experimentează depresia, abuz de substanțe și dureri fizice.
Cum știi dacă ai tulburare de stres posttraumatică?
Simptome:
- Intruziunea amintirilor sau a unor părți din experiența traumatică – flash backuri, coșmaruri;
- Evitarea, blocarea fizică, detașarea;
- Hiperexcitabilitate (anxietatea, frica, agitația, tendința de a pleca, fugi) sau Hipoexcitabilitate (amorțeală emoțională, detașare profundă, minte goală, somnolență profundă).
În Olanda, există deja câteva clinici în care oamenii cu astfel de tulburări sunt tratați cu succes printr-un program ce include EMDR. Află aici.
Trauma stă la baza multor tulburări psihice:
- Tulburările de alimentație
- Tulburări de personalitate
- Psihoza
- Depresia
- PTSD
- Tulburări disociative
- Tulburare de anxietate
- Disfuncții sexuale
- Adicții
Ce se întâmplă atunci când un om are o experiență traumatică?
Îi este afectată imaginea și sentimentul de sine, scade stima de sine, îi lipsește compasiunea și apare ura de sine. Apar amintiri intruzive care și fobia de propriile trăiri.
Ce este EMDR?
EMDR este un tratament psihoterapeutic care a fost dezvoltat pentru a atenua stresul asociat cu amintiri despre experiențele traumatice. Cel care a pus bazele metodei este Francine Shapiro, psiholog american.
În timpul terapiei cu EMDR clientul este invitat să retrăiască scurte secvențe din amintirile evenimentului traumatic în timp ce se concentrează pe un stimul extern. Mișcările laterale ale ochilor direcționate de terapeut sunt utilizate cel mai frecvent dar sunt utilizați și alți stimuli, precum bătaia ritmică din palme, atingerea, stimularea auditivă sau dansul.
Scopul acestor metode este să faciliteze accesarea amintirile despre experiențele traumatice astfel încât prelucrarea informațiilor să fie îmbunătățită cu asocieri noi formate între amintirile traumatice și informațiile sau amintirile mai adaptative. Poți afla mai multe informații aici.
Am aflat că memoria de lucru (sau memoria de scurtă durată, cum o numeam în trecut) este extrem de importantă pentru vindecarea traumei. Explicația este următoarea: reamintirea unei experiențe neplăcute și mișcarea ochilor în același timp produc atât o încărcătură cognitivă cât și o concurență pentru resursele limitate ale memoriei de lucru iar asta estompează emoțiile asociate amintirii.
E o metodă validată științific?
Se pare că tot pe emdr.com aflăm că au fost făcute peste 20 de studii pe veterani de război care au validat metoda ca având rezultate mai bune decât placebo. Deci nu mai e în categoria pseudoștiință cum era acum ceva vreme.
Ultima prezenare a fost a lui Suzette de Boon, psiholog clincian și psihoterapeut cofondator al Societății Europene pentru Trauma și Disociere, tot de naționalitate olandeză. Tema abordată a fost „trauma și tulburările disociative”.
Recunosc că pentru ea am fost la această conferință. Mi-a plăcut foarte mult prezența ei caldă, liniștită, fermă și mai ales puterea de argumentare pentru teoria pe care o susține. Am simțit terapeutul din ea. Am trișat un pic pentru că deja citisem parțial cărțile ei, însă de la conferință am avut ocazia să vizionez sesiuni de terapie cu ea și clienții ei. Dar pentru că nu am avut voie să le înregistrez vă las mai jos câteva idei din prezentarea ei.
Ne-a condus de la A la Z prin modul în care ea lucrează cu trauma, de la definiții, structura metodei, factorii care prezic succesul, etapele prin care trece un client, stabilirea cadrului, transferul și contratransferul și multe altele.
Trauma din copilărie se formează prin două tipuri de situații:
- Prin omisiune – asta înseamnă că lucrurile care ar fi trebui să se întâmple nu s-au petrecut sau nu au fost suficiente: lipsa îngrijirii – chiar și lipsa hranei, a hainelor, a jocurilor; lipsa atenției; a iubirii; a demnitării.
- Prin comitere – înseamnă că s-au întâmplat lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată: abuzul fizic și sexual; fiind martorul amenițărilor sau a violenței între alte persoane.
Amintirile despre experiențele traumatice în tulburările traumei complexe:
În tulburările foarte severe care au la bază o traumă sau o înlățuire de evenimente traumatice așa cum este tulburarea disociativă de identitate sau tulburarea disociativă specifică, experiențele traumatice sunt stratificate.
Amintirile, emoțiile sau senzațiile referitoare la un eveniment traumatizant sunt „înmagazinate” (la figurat, da?) de mai multe subsisteme disociate între ele. O persoană poate apela la terapie fără să fie conștient de severitatea traumei sau de trauma în sine. Poate să aibă amnezie parțială a evenimentului traumatic sau totală.
Dacă persoana nu este pregătită, un focus prea rapid pe amintirile traumatice îi poate reactiva experiența și poate deveni copleșită de amintirile care apar și să ajungă, în cel mai grav caz, să se decompenseze într-o problemă psihică mai gravă.
Care sunt simptomele disocierii:
- Îngustarea câmpului conștienței;
- Absorbția sau imaginația; daydreaming; highway trance;
- Probleme cu concentrarea, sentimentul de a te simți străin de propriile experiențe din prezent (depersonalizare).
- Somatice – simptome conversive de timpul pierderea auzului, a văzului sau a vorbirii, paralizia unei părți din corp, pierderea senzațiilor, pierderea senzației de durere, ticuri, pseudo-crize epileptice etc.
Ne-a mai povestit și de factorii care îl ajută pe terapeut să facă un prognostic vizavi de rezultatele terapiei:
- Persoana este capabilă să împărtășască gândurile și emoțiile semnificative;
- E dispusă să învețe și să experimenteze, să tolereze și să regleze emoțiile, gândurile, dorințele;
- E motivată să se schimbe;
- E capabilă să reflecteze și să aibă insight;
- Are disponibilitatea să respecte cadrul terapeutic și limitele relației;
- Este flexibilă, și capabilă să-și modeleze tendința de a deveni defensiv.
Din punct de vedere al organizării totul a fost foarte plăcut și primitor. Am fost înregistrați la venire; am primit ecusoane și mape cu coli și pix pentru notițe; prezentările au început la ora exactă; am avut parte de traducere simultană în căști, de două pauze scurte de cafea și patiserie din partea organizatorilor și o pauză de prânz unde am mers și am mâncat la un restaurant cochet de langa Hotel Ramada Nord.
A fost o conferință care mi-a deschid apetitul pentru multe subiecte. În primul rând curiozitatea de afla mai multe despre EMDR și aplicabilitatea sa. În al doilea rând, am găsit în abordarea pentru tulburările disociative multe aspecte cu care rezonez și pe care îmi doresc să le aprofundez, în special lucrul cu părțile disociate și în aceeși măsura, importanța stabilirii și păstrării cadrului terapeutic. În final, per ansamblu, am rămas cu o experiență plăcut pentru întreaga experiență.
