Blog

Ce este psihoterapia dialectic-comportamentală (TDC)

tim-chow-9IcKPSQ9G5Q-unsplash

Este o metodă de psihoterapie care a fost dezvoltată pentru persoanele cu probleme emoționale severe și cronice, cu multe tentative de suicid și cu comportamente auto-agresive.  Majoritatea manifestărilor se regăsesc în tulburarea de personalitate borderline, dar nu numai. Terapia dialectic-comportamentală îmbină tehnici cognitiv-comportamentale cu principiile Zen și practica mindfulness. Această metodă îi ajută pe terapeuți să identifice ordinea în haosul vieții acestor oameni. Programul terapeutic este structurat în:

  • sesiuni săptămânale de psihoterapie individuală,
  • întâlniri săptămânale de grup pentru învățarea abilităților TDC,
  • coaching telefonic pentru aplicarea abilităților în situații de viață,
  • echipa de suport pentru psihoterapeuți.

 

CUM A APĂRUT 

TDC a fost dezvoltată în 1993 de Marsha Linehan, psiholog și cercetător la Universitatea din Washington. Inițial, ea însăși a avut dificutăți emoționale majore. În copilărie, Marsha, se simțea profund inadecvată în comparație cu frații ei. Dar, suferința ei interioară a fost observată de ceilalți abia în adolescență când s-a izolat social aproape complet și a început să se rănească în mai multe feluri. Se ardea cu țigara, se cresta pe mâini și pe picioare cu orice obiect ascuțit găsea în jur sau se lovea cu capul de perete.

Marsha a fost internată în spital și la scurt timp toate problemele s-au accentuat și a devenit din ce în ce mai acută dorința de a muri. Ulterior, fost diagnosticată cu schizofrenie și a luat tratament medicamentos, a făcut analiză freudiană și a trecut prin tratament cu electroșocuri. Toate acestea fără niciun rezultat. Abia după cea de-a doua internare, motivată de propria suferință dar și de suferința colegilor de spital pe care i-a întâlnit, și-a promis că va face ceva să-i fie mai bine și să-i ajute pe cei ca ea.

În timp, a devenit preocupată de rugăciune și a dezvoltat o practică constantă din asta. Rugăciunea i-a oferit ocazia să experimenteze pentru prima oară acceptarea de sine. Pentru prima oară a reușit să se accepte așa era fără să se mai acuze pentru cine nu este. Acceptarea radicală a devenit, astfel, instrumentul ei principal în lucrul cu clienții în psihoterapie.

Oamenii cu care a ales să lucreze îi semănau foarte mult. Erau disperați, cu tentative de suicid și aproape mereu în criză, cu diagnosticul de TULBURARE DE PERSONALITATE BORDERLINE. În psihoterapie, conectarea profundă cu persoanele cu multe tentative de sucid a apărut atunci când a înțeles că gândurile despre moarte erau de fapt eliberatoare și îndulceau într-un fel ciudat suferința pe care o trăiau. Și-a pus multă creativitate în lucru cu pacienții și, în timp, a construit cele două principii care stau la baza TDC: acceptarea vieții așa cum este ea acum, nu cum ar trebui să fie și nevoia de schimbare pornind de la ce se întâmplă în realitate și datorită ei. Câțiva ani mai târziu, s-au făcut primele studii și metoda TDC s-a născut.

De atunci până în prezent, TDC a fost folosită cu succes și în alte tipuri de problematici cum ar fi:

  • tulburarea de stresposttraumatică,
  • depedența de alcool sau droguri,
  • tulburari de alimentație,
  • tulburări disociative,
  • tulburare de anxietate.

 

CE ÎNSEAMNĂ

TDC pleacă de la premisa că toată instabilitatea și confuzia, fie ea emoțională, cognitivă, relatională sau de identitate, pornesc de la dereglarea emoțională. Emoțiile prea intense și instabile duc la un comportament impulsiv, acțiuni scăpate de sub control, interpretări disproportionate ale situațiilor, la probleme cu stima de sine, imaginea de sine și cu identitatea. În consecință, multe dintre  comportamentele problematice care apar sunt văzute ca o soluție disperată la reglarea emoțiilor sau ca o consecință naturală la dereglarea emoțională cronică.

Scopul general al TDC este să îi ajute pe oameni să își construiască o viață mai bună prin tehnici și abilități pentru gestionarea emoțiilor și a relațiilor. Mare parte din procesul psihoterapeutic este construit în jurul acestui scop.

Dereglarea emoțională cronică este rezultatul interacțiunilor continue între vulnerabilitatea emoțională a persoanei și o continuă invalidare (critică și descurajare) din partea celorlalți (familie, mediul extins), care de multe ori duce și la auto-invalidare (critica de sine). Astfel, persoană devine incapabilă să aibă încredere în ceilalți sau în propriile-i reacții. Emoțiile sunt necotrolate și fluctuante.

Vulnerabilitatea emoțională este influențată de temperament, condiționare și de o predispoziție biologică și poate fi observată astfel:

  • apare o sensibilitate emoțională,
  • o reactivitate emoțională crescută (impulsivitatea),
  • creștere rapidă a intensității emoției (te bucuri ușori sau te înfurii repede) și
  • întoarcerea lentă la un nivel normal.

De cealaltă parte, răspunsurile invalidante pot lua forme foarte diferite. De la critică directă și abuz emotional, până la neînțelegere din cauza diferențelor de temperament, exprimare defectuoasă sau abilități de comunicare precare în familie.

 

UN PROCES PSIHOTERAPEUTIC ÎN DOUĂ ETAPE

TDC pesupune parcurgerea a două etape. Prima etapă este bine structurată și se focalizează pe un sistem ierarhic de ținte, abordând inițial comportamentele cele mai amenințătoare și dificile (Ex.:tentativele de suicid), și apoi pe cele mai ușor de schimbat (exemplu: obiceiul de a minți). A doua etapă, nu mai este structurată și se focalizează pe trăirea interioară de disperare și panică. În această etapă sunt vizate scăderea simptomelor intruzive (PTSD), a evitării emoțiilor, a evitării anumitor experiențe care au devenit un declanștor al simptomelor traumatice și a auto-invalidării.

ACCEPTAREA ȘI VALIDAREA în echilibru cu SCHIMBAREA ȘI REZOLVAREA PROBLEMELOR

Pentru a ne schimba viața care uneori e greu de suportat, e necesar să acceptăm și să înțelegem ce se întâmplă în ea. Acceptarea emoțiilor și comportamentului înseamnă să observăm ce simțim și cum acționăm fără să respingem realitatea, atât pe cea interioară când și pe cea exterioară. Validarea, pe de altă parte, înseamnă recunoașterea că emoțiile și acțiunele noastre sunt utile, au sens și sunt importante. De exemplu, Marsha Linehan simțea eliberare și chiar placere când se tăia și folosea acest gest pentru a își oferi alinare. De asemenea, înțelegând consecințele dereglării emoționale, te poate ajuta mai departe să înțelegi ce este valid într-o situație și ce este invalid. În cazul Marshei, era valid faptul că suferea și că asta a motivat-o să caute soluții în a-i fi bine. Dar, ceea ce era invalid era faptul că, cu cât se auto-agresa mai mult, cu atât starea de agonie devenea de nesuportat și mai greu de alinat. Iar pe termen lung creștea riscul suicidar.

Atenție! Acceptare nu înseamnă aprobare, compasiune, renunțarea la schimbare sau pasivitate. De fapt, înseamnă să renunți la a te mai lupta cu realitatea și să nu te mai revolți doar pentru că realitatea nu este așa cum vrei tu.

Schimbarea este necesară și deseori apare natural atunci când acceptarea devine o practică activă. Psihoterapia urmărește să schimbe comportamentele nesănătoase și încurajează înlocuirea acelui comportament cu unul mai bun care se potrivește cu scopul terapeutic stabilit. Ajuns aici, deja este înțeleasă o bună parte din cum funcționează psihicul. În această etapă sunt cunoscute comportamentele care creează probleme, ce anume le determină, iar apoi urmează etapa de învățare de noi soluții. Această etapă presupune învățarea și exersarea unor abilități noi.

 

DIALECTICA

Înseamnă să găsești echilibrul între acceptare și schimbare. În această privință nu există nicio formulă care să ne ghideze deoarece fiecare context este unic. În psihoterapie, terapeutul invită clientul să privească situația sa din mai multe perspective și apoi să acționeze. Întrebarea care este frecvent pusă în TDC este “ ce ai lăsat pe dinafară?”. Echilibrul este ghidat în mare măsură de ceea ce este eficace pentru fiecare persoană. Adică, ce este necesar pentru a își urmări obiectivul propus.

Perspectiva dialectică se referă la a rezolva contrariile cu care se confruntă persoanele cu dereglare emotională. Adică să negocieze stările emoționale contradictorii cum ar fi iubirea și ura față de aceeasi persoană sau dilema dintre “voi sunteți răi și nu mă înțelegeți” și “eu sunt rău, prost și lipsit de valoare și merit să sufăr”.

Tot dialectice sunt alese și strategiile. Fiecare are opusul ei. De exemplu, comunicarea caldă și protectivă este echilibrată cu exprimarea fermă și confruntarea. 

 

CINCI LUCRURI VALOROASE PE CARE LE OFERĂ:

  • deblochează resursele și capacitățile persoanei. De multe ori persoanele cu emoții greu de gestionat se simt blocate și nu pot să-și regleze stările. Ele au nevoie să dobândească abilități noi și uneori să primească tratament medicamentos.
  • Îi ajută pe oameni să folosească acele abilități în situațiile în care de obicei le era greu să se descurce singuri. Dereglarea emoțională îngreunează procesul de generalizare a abilităților noi. Adesea gândesc că știu ce era de făcut dar nu au putut sau și-au dat seama care era soluția abia după ce s-au liniștit. Astfel, au nevoie de coaching în vivo și de un plan bine pus la punct.
  • Stimulează motivația către schimbare. Persoanele cu o dereglare emoțională cronică de multe ori se simt lipsite de speranță și au învățat să fie pasive când întâlnesc o problemă. Au nevoie de ajutor să devină motivați să învețe noi răspunsuri și să le exerseze.
  • Ajută la reorganizarea mediului astfel încât să încurajeze procesul terapeutic și atingerea scopului.  Mai exact, atunci când este de așteptat să apară crize emoționale e necesar ca toată lumea, mai ales familia, să știe ce e nevoie să facă sau să nu facă pentru a aborda bine situația.
  • Stimulează capacitățile și resursele terapeutului și îl motivează să fie eficace în relație cu clienții. Terapeuții au și ei nevoie de susținere, motivație și soluții pentru a-și dezvolta abilități terapeutice.

 

ABILITĂȚI DIALECTIC-COMPORTAMENTALE

Abilitățile TDC sunt de obicei predate într-un grup sau în sesiuni individuale.

  • Mindfulness – creșterea focusul și a atitudinii non-evaluative și construirea unui sentiment de sine sau a unei identități de sine mai pozitive.
  • Reglarea emoțională – cunoașterea emoțiilor, stimularea apariției emoțiilor pozitive, descurajarea reacțiilor negative. Acceptarea experiențelor emoționale negative și schimbarea experiențelor emoționale negative.
  • Reglarea relațiilor – dezvoltarea empatiei și îmbunătățirea relațiilor în tandem cu dezvoltarea asertivității și a respectului de sine.
  • Toleranța la suferință – creșterea toleranței la situații foarte stresante fără a recurge la gesturi impulsive ce cresc riscul unei dereglări generale.
  • Calea de mijloc (dialectica) – echilibrul între urmărirea obiectivelor, a intereselor și a perspectivelor, și construirea flexibilității cognitive și emoționale.

 

PUTEM ALEGE CUM SĂ TRĂIM

Chiar dacă în trecut decizile noastre au fost bazate pe frică și revoltă , în prezent putem alege să acționăm altfel. Putem să continuăm să funcționăm pe modelul vechi și cunoscut sau, putem să alegem să învățăm altul, mai bun, mai eficace și care ne va crește calitatea vieții. De noi depinde.